Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale sau Convenția europeană a drepturilor omului a fost încheiată la 04.11.1950 la Roma și a intrat în vigoare la 03.09.1953, după depunerea a 10 instrumente de ratificare. Convenția a fost ratificată de către toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, cu precizarea că în prezent numărul statelor care au ratificat/aderat la Convenție este de 46.  În conformitate cu Rezoluția 3 adoptată la 23.03.2022 de Comitetul de Miniștri, Federația Rusă a încetat cu 16.09.2022 să mai fie parte la aceasta.

România a ratificat convenția la 18.05.1994 prin Legea nr. 30, care a intrat în vigoare la 20.06.1994.

Așa cum rezultă și din preambulul Convenției, guvernele statelor semnatare pentru a atinge scopul Consiliului Europei, privind „realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi”[1], au hotărât să instituie o serie de măsuri pentru garantarea drepturilor stipulate în Declarația universală a drepturilor omului, unul din mijloacele de realizare a acestui scop fiind „apărarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”[2].

Convenția consacră drepturi și libertăți fundamentale, care deși inițial au fost preponderent civile și politice, acestea au fost completate prin protocoalele adiționale adoptate ulterior, respectiv 1, 4, 6, 7, 12 și 13,  prin protocoalele 2, 9, 11, 14, 15 si 16 fiind reformate aspecte ale activității Curții Europene a Drepturilor Omului.

Convenţia garantează drepturi esențiale, precum dreptul la viaţă, dreptul la libertate și siguranță, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conştiinţă și de religie, libertatea de exprimare, etc. și interzice tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante, sclavia și munca forţată, pedeapsa cu moartea, discriminarea de orice fel, etc.

Aceasta este însă un instrument viu, evoluând în permanență prin jurisprudența densă și diversificată a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, Convenția cuprinde și prevederi cu privire la mecanismul instituțional de punere în aplicare a acesteia, prin inființarea conform art. 19 a unei Curți Europene a Drepturilor Omului, care va funcționa permanent, articolele 19 – 59 din conținutul acesteia cuprinzând dispoziții de ordin procedural. Odată cu ratificarea, aderarea la Convenție de către statele membre, acestea se angajează să asigure toate drepturile și libertățile reglementate, tuturor celor aflați în jurisdicția acestora.

[1]Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Roma, 4.11.1950,  https://echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf, preambul.

[2] Idem.