Post Detail

martie 3, 2024 în Dreptul muncii

Despre cartea manifest Ziua care mi-a schimbat viața

De la început îți spun că mă bucur nespus și îți sunt recunoscătoare dacă ai ales să citești această carte, dacă nu ți-o recomand cu drag.

Ce vei găsi in această carte?

Este o carte, cu fapte reale, care se citește cu sufletul la gură, precum un roman.

Vei avea ocazia să cunoști un angajat dintr-un sistem de stat, care s-a confruntat timp de un an și jumătate cu nerespectarea drepturilor de către angajator, fiind hărțuit moral pentru că și-a exprimat opinia, nu a acceptat ingerințe în actul de control și a refuzat să execute dispozitii neprocedurale, unele chiar ilegale. Vei găsi în această carte povești relevante, respectiv întâmplări și situații nefavorabile prin care am trecut eu sau colegii mei timp de un an și jumătate de activitate și care m-au determinat să mă aplec spre aprofundarea și cunoașterea drepturilor angajaților și a drepturilor omului, precum și spre a întreprinde acțiuni în direcția respectării acestora, în vederea desfășurării activității într-un mediu de muncă sănătos.

Pe alocuri, poate o să te regăsesti și tu, fie că lucrezi într-o companie sau instituție de stat, fie în mediul privat, având în vedere multitudinea de cazuri întâlnite personal, în ultima perioadă, cu privire la nerespectarea drepturilor angajaților de către angajatori.

Cui mă adresez?

Așadar, prin intermediul acestei cărți, mă adresez atât angajaților din companiile și instituțiile de stat, cât și celor din mediul privat, care s-au confruntat pe parcursul carierei profesionale, și încă se confruntă, cu nerespectarea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, în Codul Muncii sau în alte legi care reglementează statutul funcționarului public sau a altor categorii de angajați. Evident, mă adresez și angajatorilor care este necesar să respecte drepturile angajaților și să asigure un mediu de lucru sănătos care va conduce la productivitatea, bunăstarea și succesul angajaților, aspecte fără de care o companie, instituție, organizație nu poate avea succes.

De ce am ales să scriu această carte?

Deoarece mi-am promis să-ți fiu de ajutor, în cazul în care te-ai confruntat sau te confrunți și tu cu astfel de situații, de nerespectare a drepturilor ca angajat sau cu situații de nerespectare a drepturilor omului, prin lezarea acestora și a demnității. Și poate, povestea mea te va determina să te apleci mai mult spre a-ți cunoaște drepturile, respectiv spre a acționa să-ți fie respectate atât ție, precum și tuturor angajaților din compania sau organizația în care îți desfășori activitatea.

Mesajul cărții – manifest Ziua care mi-a schimbat viata”, pe cât de complicat pare la prima vedere, pe atât este de simplu.

Prin această carte ofer cititorilor care s-au confruntat sau se confruntă cu situații de nerespectare a drepturilor, încurajări și motivația să și le revendice și să aibă curajul și determinarea de a stabili limite sănătoase în relația cu angajatorul, fiind conștienți de valoarea și expertiza lor.

„Autoarea este ghidul care va însoți cititorul pe parcursul întregii carți și îi va arăta pas cu pas că are libertatea de a alege direcția care îi va schimba viața în bine, atunci când este la capătul puterilor. Totodată, autoarea dezvăluie cititorilor cum să procedeze atunci când mediul în care își desfășoară activitatea este unul nesănătos și necorespunzător, pentru a reuși să schimbe modul în care sunt tratați de către angajator.”

Cartea „Ziua care mi-a schimbat viata” este un îndemn la acțiune și unitate, Cunoaște-ți drepturile și acționează pentru a-ți desfășură activitatea într-un mediu sănătos! Împreună putem face schimbarea!

De ce este necesară o astfel de carte?

Deși drepturile angajaților și ale omului constituie un subiect de interes al zilelor noastre, statul prin autoritățile sale trebuind să fie garantul acestora, în realitate există situații frecvente în care aceste drepturi nu sunt respectate.

A face lucrurile să funcționeze, a-ți exprima opinia, punctul de vedere, în astfel de situații poate conduce la marginalizare, discriminare, hărțuire, cercetare disciplinară, concediere, situații în care regăsim frecvent nerespectarea drepturilor angajaților de către angajator. În acest fel, angajatorii descurajează și inhibă exprimarea de către angajați a eventualelor opinii, care deranjează și care, de fapt, sunt necesare într-o societate democratică, libertatea de exprimare reprezentând fundamentul esențial al acesteia.

Ce fac unele autorități ale statului în astfel de situații și care este impactul nerespectării drepturilor asupra angajaților? Au fost situații în care autoritățile nu au făcut nimic sau au încurajat acțiunile angajatorului, aspecte care au condus și conduc la perpetuarea nerespectării drepturilor angajaților de către angajatori.

Totodată, subliniez în carte impactul neplăcut al nerespectării drepturilor asupra angajaților, care influențează negativ atât cariera profesională, cât și viața privată și socială a acestora, atât prin gravitatea, durata și intensitatea tratamentelor la care sunt supuși angajații, cât și prin durata acțiunilor în instanță împotriva angajatorului. Atunci când avem de-a face și cu discriminarea, respectiv hărțuirea, impactul asupra angajaților poate fi dezastruos, în special, în ceea ce privește starea psihică a acestora, care poate afecta în mod considerabil starea de sănătate fizică.

În final îți lansez un alt îndemn. Atunci când mediul în care îți desfășori activitatea este unul nesănătos și necorespunzător, semnalează acest lucru pentru a reuși împreună să mișcăm lucrurile din loc. Angajații valorează mai mult decât profitul și interesele angajatorilor!

Și nu uita, doar prin acțiunile fiecăruia dintre noi putem schimba modul în care angajatorii își tratează angajații. Și, doar împreună putem face ca mediul în care ne desfășurăm activitatea să fie unul sănătos și corespunzător.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu politica noastră de confidențialitate.
Sunt de acord