Despre drepturile sociale consacrate în Carta Socială Europeană și Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră în principal drepturi și libertăți civile și politice, ca drepturi sociale fiind consacrate doar cele prevăzute la art. 4, 11, respectiv art. 2 din Primul protocol și care fac referire la interzicerea muncii forțate, libertatea sindicală, respectiv dreptul la instruire. La acestea putem adăuga și interzicerea generală a discriminării prevăzută la art. 1 din Protocolul nr. 12, dacă o privim ca un fenomen social, care ține de viața publică, în special prin prisma ocupării forței de muncă și tratamentului la care sunt supuși angajații. Drepturile sociale, alături de cele economice și culturale, din perspectiva afirmării în timp, fac parte din a doua generație și promovează „participarea deplină la viața socială”[1].
Având în vedere puținele drepturi sociale reglementate prin Convenție, Consiliul Europei a adoptat la Torino în 19.10.1961 Carta Socială Europeană, care a intrat în vigoare la 26.02.1965.
Carta garantează o serie de drepturi economice, sociale și culturale, completând astfel dispozițiile Convenției Europeană a Drepturilor Omului în această direcție, „fiind considerată Constituția socială a Europei”[2], respectiv un document echivalent Convenției „pentru drepturile economice, sociale și culturale”[3].
România a ratificat Carta Socială Europeană revizuită prin Legea 74 din 3.05.1999, ratificarea acesteia făcându-se cu două declaraţii, prevăzute la art. 2 şi 3 din lege, prin care se specifică obiectivele a căror realizare o va urmări prin toate mijloacele utile, precum și faptul că acceptă mecanismul de control prevăzut în aceasta.
Inițial Carta din 1961 a cuprins un număr de 19 drepturi și principii, în cuprinsul acesteia fiind prevăzute dreptul la muncă, la condiţii de muncă echitabile, la securitate și igienă în muncă, la salarizare echitabilă, dreptul sindical, dreptul de negociere colectivă, dreptul la orientare și formare profesională, dreptul copiilor, tinerilor și femeilor la protecție, dreptul la protecţia sănătăţii, la securitate socială, la asistenţă socială și medicală, de a beneficia de servicii sociale, etc. La aceste drepturi și principii s-au mai adăugat ulterior 4 drepturi prin Protocolul din 1988, respectiv 8 drepturi nou reglementate, prin Carta revizuită adoptată la Strasbourg la 03.05.1996, lărgindu-se astfel perspectiva drepturilor sociale care fac referire la dreptul la egalitate de şanse şi tratament, la demnitate în muncă, la informare și consultare, la a lua parte la determinarea condiţiilor și a mediului de muncă, respectiv cele referitoare la protecţie în caz de concediere și în cazul insolvabilității angajatorului, la protecţie împotriva sărăciei și excluderii sociale, dreptul la locuință și nu în ultimul rând dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială.
Conform opiniei doctrinare, Carta revizuită „este primul tratat internaţional care consacră dreptul la protecţia împotriva sărăciei şi a excluderii sociale, două atingeri majore aduse demnităţii umane”[4], remarcându-se astfel legătura dintre social şi demnitate.
Prin articolul E al cartei revizuite se subliniază respectarea drepturilor, care trebuie asigurate având la bază nediscriminarea prevăzută și la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, sănătate, apartenenţă la o minoritate naţională, naştere sau orice altă situaţie”[5].
Prin partea a III a, a Cartei revizuite, se permite statelor să aleagă drepturile pe care le vor asigura, în acest sens fiind diferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor fiind strâns legată de nivelul de dezvoltare economică înregistrat de fiecare stat. Cu toate acestea, Carta este considerată ca reprezentând „catalogul cel mai evoluat al drepturilor economice, sociale și culturale”[6].
Partea a IV a, a Cartei, cuprinde un mecanism de control, care a fost revizuit prin protocolul din 1991, respectiv cel din 1995, precum și prin Carta revizuită, existând astfel două mecanisme, respectiv „(i) procedura de soluționare a plângerilor colective (…), precum și (ii) procedura rapoartelor naționale redactate de către statele contractante”[7].
În cadrul Cartei, spre deosebire de Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este prevăzut dreptul de a acorda părții lezate o satisfacție echitabilă, în cazul încălcării drepturilor economice, sociale și culturale, ceea ce ar putea ridica problema efectivității acestora. Însă, drepturile civile și politice prevăzute în Convenție sunt interconectate cu cele economice, sociale și culturale prevăzute în Carta Socială Europeană, sens în care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului „contribuire la convergența acestor două instrumente convenționale internaționale”[8].
Închei prin a sublinia importanța respectării drepturilor sociale, care este esențială în această perioadă, în care ne-am confruntat sau ne confruntăm cu o serie de crize, pandemică, economică, energetică, alimentară, precum și cu războiul din Ucraina, sens în care suntem de acord cu opinia doctrinară referitor la faptul că, respectarea acestora „nu poate coexista cu sărăcia, cu discriminarea în societate şi la locul de muncă, cu lipsa locuinţelor, a securităţii sociale şi asistenţei medicale”[9].
Rămâne să monitorizăm cum vor răspunde atât Consiliul Europei, precum și statele, așteptărilor tot mai ridicate ale cetățenilor, în ceea ce privește asigurarea respectării și protejării drepturilor în general și în special a celor sociale.
[1] Nicolae Purdă, Nicoleta Diaconu, Protecția juridică a drepturilor omului, Ediția a III a, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 239.
[2] Laura Cristiana Spătaru-Negură, Protecția internațională a drepturilor omului, Note de curs, Editura Hamangiu, București, 2019, p. 60.
[3] Idem.
[4] Irina Moroianu Zlătesc, coordonator, Mocanu Marius, Drepturile sociale, Tratate europene, Editura I.R.D.O., 2009, p. 5.
[5] Carta socială europeană revizuită, din 3 mai 1996, adoptată la Strasbourg, publicată în M. Of. nr. 193 din 4 mai 1999, https://legislatie.just.ro.
[6] Laura Cristiana Spătaru Negură, op. cit., p. 61.
[7] Ibidem, p. 65.
[8] Idem.
[9] Irina Moroianu Zlătesc, coordonator, Mocanu Marius, op. cit., p. 4.
Lasă un răspuns