Post Detail

aprilie 15, 2024 în Drepturile omului

Libertatea de întrunire și asociere consacrată prin Convenția europeană a drepturilor omului

Conform art. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, guvernele semnatare recunosc persoanelor aflate sub jurisdicția acestora drepturile și libertățile definite prin convenție și protocoalele adiționale. Printre libertățile consacrate prin Convenție regăsim la articolul 11 – Libertatea de întrunire și asociere. Aceasta reprezintă o  continuare a libertății de gândire și constiință, respectiv a celei de manifestare a convingerilor și interferează cu libertatea de exprimare prevăzută la art. 10.

Convenția reglementează în acest articol două libertăți esențiale, întrunire și asociere, între acestea existând diferențe majore. Libertatea de întrunire constă în întrunirea cu un anumit scop a unor persoane, grupuri, asocierea având scop determinat, cu o anumită durată, rezultatul fiind constituirea unei organizații.

Articolul 11 al Convenției menționează în mod expres și libertatea sindicală, care reprezintă  un element esențial al dialogului social între lucrători și angajatori și, în consecință, un instrument important pentru realizarea justiției și armoniei sociale[1].

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul de a constitui sindicate și/sau de a se afilia unora existente constituie un aspect particular al manifestării libertății de asociere[2], textul articolului nefăcând distincție între statul contractant, deținătorul puterii publice, respectiv calitatea sa de angajator, fiind prevăzute la parag. 2 și o serie de restricții care privesc membrii forțelor armate, poliției și administrației de stat.

De asemenea, conform jurisprudenței Curții intră sub protecția art. 11 și dreptul la grevă, ca aspect important legat de libertatea de asociere și dreptul de constituire a unui sindicat, precum și dreptul sindicatelor de a fi ascultate, respectiv de negociere colectivă în numele angajaților pe care îi reprezintă, aceste drepturi și libertăți fiind recunoscute și de către Organizația Internațională a Muncii și prevăzute în Carta Socială Europeană.

În ceea ce privește libertatea sindicală, statele au o marjă de apreciere, care implică asigurarea echilibrului just între interesele angajaților și cele ale angajatorilor, acestea trebuind să se asigure că eventualele restricții impuse cu privire la aceste drepturi „nu afectează elementele esențiale ale libertății sindicale, fără de care această libertate ar fi lipsită de substanță[3].

 

Pentru respectarea în mod real a acestei libertăți obligațiile autorităților statului sunt în primul rând „de a nu intreprinde nimic de natura a împiedeca exercitarea[4], neputând însă ca acestea să fie reduse doar la obligația de a nu interveni.

În anumite situații „autoritățile naționale pot fi obligate să intervină în relația dintre persoanele particulare prin adoptarea unor măsuri rezonabile și adecvate[5], în vederea exercitării efective a acestei libertăți. Astfel, autoritățile naționale au obligații în vederea garantării bunei funcționări a asociațiilor sau partidelor politice, aceste aspecte fiind cu atât mai importante în cazul minorităților sau a celor cu  opinii  nepopulare.

Totodată, au obligații pozitive în ceea ce privește instituirea și organizarea unui sistem de înregistrare a asociațiilor, instituirea unui sistem judiciar care asigură protecție împotriva discriminării, motivat de apartenența la o asociație, respectiv de asigurare a controlului judecătoresc împotriva concedierii, motivat de afilierea politică, etc.

Subliniez de asemenea, în cazul drepturilor sindicale obligația pozitivă a statelor de a asigura exercitarea efectivă a acestora, de a proteja persoanele  particulare  împotriva  ingerințelor  autorităților statului și/sau ale angajatorilor în  exercitarea drepturilor, respectiv de asigurare a protecției judiciare împotriva discriminării, motivat de apartenența la un sindicat.

 

[1] Ghid privind art. 11 din Convenția europeană a drepturilor omului, Libertatea de întrunire și de asociere, https://echr.coe.int/Documents/Guide_Art_11_RON, p. 41.

[2] Bîrsan Corneliu, Convenția Europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Ediția 2, Editura C.H. Beck, București 2010, p. 875.

[3] Ghid privind art. 11, p. 42.

[4] Bîrsan Corneliu, op. cit., p. 862.

[5] Ghid privind art. 11, op.cit., p. 39.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prin navigarea pe acest site, sunteți de acord cu politica noastră de confidențialitate.
Sunt de acord